(Alfa și Omega)
Pe un nor de praf, idei și lucruri,
Vechi de când e timpul,
Se aștern de la-nceputuri,
Pe zi ce trece, alte straturi.
Se ciocnesc; se întretaie;
Se așază și dispar;
Fiecare pregătește, într-un fel al său,
Sosirea plăsmuirii.
Văzând c-așa, în spațiu
Totul se va pierde,
De sus, de prin palate nevăzute,
Răsună glasul Începutului.
Să s-avânte dinspre zări,
Înspre josul cestui nor,
Raza ce va fi văzută
Și de praf, și de-idee și de lucru.
Răsare Soarele;
Undeva, pe centrul lumii,
Șapte împărați coboară
Într-o plasă de comete.
Așezați-vă, c-aici veți sta!
Priviți... de ce vedeți vă veți bucura!
Tot ce-i împrejur este al vostru;
Fiecare pas ce-l faceți are să rămâie!
Degeaba e lumea frumoasă dacă șade înlemnită.
Doar un firicel să curgă,
Să se nască mari și fluvii,
Fiecare părticică să se miște-n voie!
Măritul Soare vă-ncalzește!
Apărați să fiți,
Căci de-acuma, orice-ați vrea să faceți,
Totul e posibil!
Totul să se-nchege, de-asta e nevoie!
Prin căldura cea eternă
Orice lucruri de vor trece,
Țn veci, unite vor rămâne!
Toat-această lume mohorâtă,
Să se facă verde!
Ici și colo câte-o pată,
Să-nvioare e nevoie!
Sunete de toate soiurile,
Să v-aducă fericirea!
Să se miște lumea asta,
Ca să fie armonie!
Ce înseamn-acestea toate?!
De ce face fiecare, numai ce vrea?!
Stăpâniți, căci ăsta vă e rolul!
Faceți tot ce vreți și ce poftiți!
S-a rupt plasa!
Acum și Soarele e trist la răsărit,
Știind că o să vadă
Nerozie, păcat și nedreptate.
Așa nu se mai poate...
Totul s-a stricat;
Nimica nu mai merge!
Soare! Să nu mai răsari!
Și-a apus soarele pentru ultima oară...
Lumea s-a dezintegrat.
De-acum s-așază iarăși straturi,
Pe un nor de praf, idei și lucruri.
C'est cruel
Voici, c'est moi...
Oui, mais dis-moi
où es toi.
Toujours je te demande
où est-ce que tu te trouve,
parce que tu es
la synthése de toutes mes idées
que j'avais
depuis que le t'ai connue.
Une telle synthése
n'a pas été vue encore
dans le monde,
parce qu'elle réprésente
le noir cueilli
dans un vase en bois.
Rien ne se comprends;
personne ne sait rien.
Tout d'abord,
j'y ai mis un peu
de l'humeure que j'avais
dans cette journée.
Puis, il y avait
l'essence de ma cervelle.
Premièrement un peu,
Ensuite, la plupart.
Maintenant... elle est pleine
et le noir, oui le noir,
il y en a tous le sortiments.
Tu es danéreuse.
Tu es quelqe chose de mal...
Mais,
voici c'est moi,
voilà c'est toi,
mon souvenir!
Je... c'est moi
Je me sens comme un feu
en demeurant sur ma coucette,
en regardant le papier
et en écrivant des mots.
Je ne suis pas un homme
qui accèpte tous les mots comme ça
parce que moi,
moi, je vois
chaque chose
comme veut ma cervelle,
chacune differemment et toujours
en ayant un nouveau visage.
C'est dur de connaître
que tu es celui-à,
mais, par ma construction
il faut que je l'accèpte.
Sous la Lune de l'hiver
La lumière si pure de la Lune
se réflechit toujours
par la neige blanche
qui couvre la terre.
Partout, je vois des petits étoiles
qui se bougent dans le vent.
Ils montrent comme les boujies
lesquelles je vis quand
nous nous sommes rencontrés.
Mais, toujours je me demande,
où est celle à toi,
qui s'allume si elle demeure seule
et s'éteint quad est vue
par n'importe qui.
Moi, je me rétire,
car j'ai froid.
Je reviendrai toujours...
mais seulement si tu veux.
Așteptare... Attendre... Wait... Attendere...
În noaptea lungă
dinainte zilei ce o să-ți aducă
fie glorie, fie dispreț,
stai și cugeți:
C'est moi celui qui attend?
Et qui attend... pourquoi?
C'est terrible de savoir nțimporte quoi
dans ce monde, si minable...
But wait...
Wait for the moment of the thruth...
It will bring you something good,
even if it will appear as being bad.
Fatum it;
venit nostri domi...
Facile scribit, filii,
tuum fatum, fatum hominis!
Pe cercul vietii
De te-ai gandit vreodata
că pe lume-i pace
și totul stă la locul lui,
imaginează-ți
ce-are să se-ntâmple
dacă ordinea se rupe
și totul ți se răstoarnă-n cap.
O fi așa, n-o fi...?
Asta vede fiecare.
Dar să ne-așezăm acum
și să privim atenți
ce-are să aducă viitorul...
O fi de rău, o fi de bine,
Înțelege fiecare.
Mai întâi,
furtuni or să se-avânte
peste liniștea profundă.
Ele, prăpăd peste prăpăd vor face,
până se vor absorbi-n neant,
iar pe urma lor, pustiul,
își va face loc în noi.
Căci așa este în viață:
orice bob se însutește.
Iar ca să prefaci pustiul
într-un loc de paradis,
scoală-te, ridică-ți fruntea
și gândește optimist:
Totul va să fie bine
dacă știi cum să așezi,
pe-un substrat de nedreptate
gândul bun, dar efemer.
Iată, acum ești încoronat!
Dar ia seamă
că în viață,
torul se învârte-n cerc.
De la miez la margine... şi înapoi...
Mereu... de te trezeşti
la o natură ce sălăşlueşte
în miezul tău de om,
vezi în tine o monotonie.
Dar, măcar de-ai sta acolo,
prins întru convingeri fixe,
că prea te laşi
purtat pe-aripile-aparenţei.
Şi descoperi faptele nenumărate,
al căror tumult te năuceşte
tot mai mult,
pe zi ce trece.
Poate, totuşi, te-ai trezit...
Căci doar acolo,
în topitura-ţi ordonată
stă adevarul scris.
Privindu-l, îţi e greu să-l înţelegi...
Îţi este greu să îl accepţi...
Şi e normal,
atunci când te priveşti.
Nu poţi decât să crezi
şi să ţi-l însuşeşti aşa cum este,
prin mijloace proprii,
ce stau scrise în adâncul tău.
Sensul,
vine de la sine...
Însă, din nefericire,
totul e cu două feţe:
Atâta timp cât te-nţelegi pe tine,
marginile tale se vor sfărâma
şi recompune, până te vei pierde
într-o amplă disperare.
Aşa vei înţelege,
că eşti victimă a apernţtei
şi vei căuta să te afunzi
iarăşi şi iarăşi...
O luminiţă parcă se iveşte
şi te-mpacă...
Dar, în nefericita-ţi căutare,
tu, iarăşi, te vei pierde.
Văzând ceea ce nu ţi-a fost dat
până-acum să vezi,
te vei convinge:
,,Of! Iarăşi mă învârt în cerc!"
Mulţumesc
Mulţumescu-ţi ţie, natură,
că eşti verde şi curată,
că tu ai ce n+are nimei,
că tu ai o viaţă-n tine.Mulţumescu-ţi cerule,
că eşti albastru şi adânc,
de stau pe tine norii proaspeţi,
meditând ca filosofii.Mulţumesc pământu-le,
că din tine-ntreaga fire vine...
Tu eşti negru de ţi-e bine, tu eşti galben de ţi-e rău.
Pe de-asupra, tu pe toate le primeşti.Mulţumescu-ţi apă,
căci fără de tine, nimic n-ar fi posibil...
Fără tine noi ne-am stinge
chiar de tu ai curge-n veşnicie.Mulţumescu-vă şi vouă , oameni!
Că sunteţi aşa frumoşi...
Că de-ar fi pe lume altceva mai minunat,
s-ar scurge vremea... şi s-ar scurge...
Dar n+ar mai simţi+o nimeni...
Mon étoile
Je me souviens une nuit
Quand les cieux
Pleuraient avec
Les arrières
Des comètes tombantes.
Maintenant,
Quand les étoiles,
Placées sous le noir profond,
Ressemble ton visage,
Je te revois,
Comme tu rentrais
En cette nuit:
Ton visage ronde
Et plus claire que la Lune...
Comme nous restâmes
Avec une étoile
Entre notre mains unies
Sur la même banc,
En ayant le lac
Au-dessous de notre pieds,
Sur lequel je reste
Maintenant.
Et nous rêvâmes
Ce jour-ci...
Mais tu est partie.
Tu est partie
Dans le cieux...
Et je t'embrasse...
De la infinit la epsilon
Acum,
vreau să revăd
tot ceea ce-a ieșit din astă lume
și a intrat,
ca-ntr-o mulțime vidă,
în spațiul de după
perdeaua argintie a uitării.
Dar, oare ce vreau eu,
defapt, să văd?
Doresc
să mi se desfășoare-n față
toate rădăcinile
unei ecuații de gradul n,
toate coborâte
de la etajul cel mai de sus
și cu totul imaginat,
al piramidei,
cu vârful larg
și baza-nustă,
pe care sălășluesc
toate-acelea ce au un sens concret,
dar imposibil de specificat.
Toate-aceste rădăcini,
au și ele-o parte liberăș
dar, din păcate, aceea este nulă...
Totuși, e normal...
E normal, pentru că asta-i viața:
o aparențăș o umbră transparentă
...ceva inexplicabil și fără esență.
Orice-aș face, orice-aș vrea,
observ că-mi este dat să înțeleg,
că nu pot vedea nimic
din ce n-a fost
și nici nu va să fie.
Soarta stihului
Stihul ce desfășoară
pe sub blestemata mea peniță
se va pierde, se va stinge,
mistuit de mii de ochi.
De va încerca vreodată,
cu vreo ultimă văpaie,
să devină cel ce-a fost,
se va risipi îndată
fără să fi fost văzut.
Dar, de s-ar întoarce,
ca prin farmec,
toți vor spune:
„Ce mister!”.
Are, însă, să se mistuie,
după vechiul ciclu
efemer.
Pentru că așa e lumea...
Lumea asta-i plină
de oameni și de oameni.
Dar oare de ce
dintre-acești-toți oameni
doar uni-și merită
cu desăvârșire
numele de oameni?
Oare de ce acum,
când trei ace
vechi de când e timpul,
indică plină noapte,
unii oameni stau,
întinși în pat,
și habar n-au
că ai lor semeni
se tot zbat?
Cuprinși de mii de gânduri,
toți cei ce n-au timp
de somn,
stau și se întreabă:
de ce stăm noi treji
și ne chinuim,
pentru adormiții
cărora nu le pasă?
Mai sunt tot eu?
Simt cum îmi îngheață
un șurșure în suflet.
Mă simt ca și cum
inima
nu mi-ar mai bate
și-mi vine să mă-ntreb:
Oare mai sunt tot eu?
Simt cum îmi îngheață
un șurșure în suflet.
Mă simt ca și cum
inima
nu mi-ar mai bate
și-mi vine să mă-ntreb:
Oare mai sunt tot eu?
Infinitatea
Ce n-a fost
și ce n-o să mai fie
e tare greu de spus.
Dar pân-o să vină
momentul gloriei depline,
un moment unic,
ca un diamant
cu-n număr infinit de fețe,
ce poate să reflecte,
sub un număr infinit de unghiuri,
dup-un număr infinit de axe,
raza luminoasă,
dar supărător de dreaptă
a infinitului spațiu,
dintr-al nostru
infinit interior,
viața curge
după vechile și finitele ei triplete
de coordonate carteziene.
L'automne
La plui tombait.
Les feuilles était
rouge et jaune.
Mais elles tombaient aussi.
La plui tombait.
Et la nature
n'avait plus
de vie.
La pluit tombait.
Pendant, je me questionnais:
,, Qu'est-ce que c'est?".
L'automne... c'était.
Se mai poate?
I. De ce oare-ar vrea omul să renască,
când, sărmanul, se tot zvârcolește
prin conștiința încărcată
și de bune, și de rele?
II. Printr-o sită-ar trebiu să treacă
tot ce-a fost în viața sa,
și să cugete-n adâncul
faptelor ce vor veni.
III. După ce-a făcut acestea toate
și e sigur pe-ale sale forțe,
bine-ar fi să se întrebe:
Oare, se mai poate?
Pe-o rămurică de măslin
Pe-o rămurică suavă, de măslin,
se prelinge-o picătură de licoare veche.
Se desprinde; cade; și se risipește pe pământ.
A avut o soartă crudă, stropul mic și delicat
ce-avea să înmugurească și-apoi să înflorească.
Așa, s-a dus și-ultimul fir ce-avea să dea speranță,
sărmanului și vechiului măslin.
I. De ce oare-ar vrea omul să renască,
când, sărmanul, se tot zvârcolește
prin conștiința încărcată
și de bune, și de rele?
II. Printr-o sită-ar trebiu să treacă
tot ce-a fost în viața sa,
și să cugete-n adâncul
faptelor ce vor veni.
III. După ce-a făcut acestea toate
și e sigur pe-ale sale forțe,
bine-ar fi să se întrebe:
Oare, se mai poate?
Pe-o rămurică de măslin
Pe-o rămurică suavă, de măslin,
se prelinge-o picătură de licoare veche.
Se desprinde; cade; și se risipește pe pământ.
A avut o soartă crudă, stropul mic și delicat
ce-avea să înmugurească și-apoi să înflorească.
Așa, s-a dus și-ultimul fir ce-avea să dea speranță,
sărmanului și vechiului măslin.
Statuile
E de-un gotic clasic, auster.
Dar e frumos...
Dar frumusețea-i sobră
E stricată
De un soclu gol.
Pe el era odată
Statuia omului,
Cu chipul nostru,
Al tuturor.
Ea s-a crăpat întruna
De-a lungul timpului
Care s-a scurs
Grăunță cu grăunță,
Până ce s-a spart.
Dar azi,
Nu se mai așază nimeni
Să o-nmoaie
În betonul broaspăt
Și s-o facă
Să renască.
iar eu stau și mă întreb:
De ce?
De ce statuia
Celor care-au fost
Stă și astăzi,
Tânără și falnică,
În timp ce-a noastră
Nu mai e?
Lumina...
Lumina care-a răsărit,
alege zeități din haos:
zeități se nasc,
zeități se luptă,
zeități apar,
zeități dispar.
Și zeii luat-au țărna-n mâini
și făcut-au omul:
oamenii gândesc,
tot ei născocesc,
oamenii se războiesc,
tot oamenii mor.
Printre oameni sunt eroii
ce luptatu-s-au odată:
eroii se luptară,
eroii triumfară,
și-un erou pieri:
în plinâ glorie se stinse
și-al său suflet
ce-a suit la cer
Se preschimbă-n lumină...
Luna și omul
I. Cu ochii strâns legați
de un crater selenar,
stau și mă întreb:
oare de ce această Lună
e pedepsită zilnic
de biciuri de meteoriți?
Zi de zi, pelicula-i subțire
e făcută praf și pulberi;
și e măcinată
și e risipită-n Univers.
II. Tot astfel și cu omul...
Pe zi ce trece, e tot mai distrus.
Dar lui nu-i pasă.
El se-afundă tot mai tare
ÎN PĂCAT.
Plouă
Se adună norii tulburi
pe sub hăul nesfârșit.
Se adună frigul
pe Pământul ne-mblânzit.
Bate vântul aspru
și supune-ntreaga fire.
Plouă;
și iar plouă.
Și-are să mai ploaie!
Do it in your mind
I. Cu ochii strâns legați
de un crater selenar,
stau și mă întreb:
oare de ce această Lună
e pedepsită zilnic
de biciuri de meteoriți?
Zi de zi, pelicula-i subțire
e făcută praf și pulberi;
și e măcinată
și e risipită-n Univers.
II. Tot astfel și cu omul...
Pe zi ce trece, e tot mai distrus.
Dar lui nu-i pasă.
El se-afundă tot mai tare
ÎN PĂCAT.
Plouă
Se adună norii tulburi
pe sub hăul nesfârșit.
Se adună frigul
pe Pământul ne-mblânzit.
Bate vântul aspru
și supune-ntreaga fire.
Plouă;
și iar plouă.
Și-are să mai ploaie!
Do it in your mind
It's time for me
to give you an advice:
If you see
that something's wrong,
stay, and listen to the people.
If they say:
let's do it better,
simply, let them do it.
If they see it too,
but they simply
do not care,
please, let it like this.
But when you're alone,
please, make sure
that you've done it
in your mind.
La munte...
Văd brazii cum-sentind pe coastă,
sub lumina blândă-a dimineții.
Pereții de cenușă veche
susțin mătasea care curge
și se sparge-n piatră scumpă.
Stau,
privesc,
și mă gândesc:
de ce curge-așa mătasea
și de ce-o văd eu aici?
De ce curge? De ce piere,
peste hăul infinit?
sub lumina blândă-a dimineții.
Pereții de cenușă veche
susțin mătasea care curge
și se sparge-n piatră scumpă.
Stau,
privesc,
și mă gândesc:
de ce curge-așa mătasea
și de ce-o văd eu aici?
De ce curge? De ce piere,
peste hăul infinit?
Noaptea...
Totul e senin în jur...
Întregul spațiu se pleacă-n fața
seninătății care guvernează tot...
Dar, oare de ce...
de ce seninul negru
ce domnește peste-această noapte sfăntă...
de ce acesta se va stinge,
atunci când totul
are să se risipească
prin cenușa focului
ce va să se-aprindă?
Nimic nu se mai poate spune.
Căci totul s-a sfârșit...
Mi-e groază-acum
să mai gândesc:
ce-are să mai vie...?
Întregul spațiu se pleacă-n fața
seninătății care guvernează tot...
Dar, oare de ce...
de ce seninul negru
ce domnește peste-această noapte sfăntă...
de ce acesta se va stinge,
atunci când totul
are să se risipească
prin cenușa focului
ce va să se-aprindă?
Nimic nu se mai poate spune.
Căci totul s-a sfârșit...
Mi-e groază-acum
să mai gândesc:
ce-are să mai vie...?
Din nou, poetul...
De pe Olimp coboară astăzi
Sărmanul om ce-a fost să ceară
Îndurare de la zei.
Căci el este poetul,
E eroul slovelor cântate,
Care-a vrut să se ridice
De pe-al stihului blestem.
Sărmanul merge
Șapte zile, șapte nopți;
Șapte file dintr-o carte
El ridică înspre tron.
Chiar și stelele se moaie
La auzul lirei lui.
Cerul varsă lacrimi sfinte
Spre prăpăstii fără fund.
Iată că s-a ridicat.
El plutește-ușor de tot
Înspre tronul de pe-Olimp,
Unde Zeus îl așteaptă,
Să-l cinstească ca pe-un frate.
Se-ntâlnesc și se salută.
Bietul om abia de simte
Spinii grei în corpul său,
Că se vede-nlănțuit
Pe lângă tatăl său:
Pe lângă Prometeu.
Așa poetul, rămas fără de muză,
Se prăvălește-nchis sub zeci de chei...
Dar se scoală și se cațără din nou!
De pe Olimp coboară astăzi
Sărmanul om ce-a fost să ceară
Îndurare de la zei.
Căci el este poetul,
E eroul slovelor cântate,
Care-a vrut să se ridice
De pe-al stihului blestem.
Sărmanul merge
Șapte zile, șapte nopți;
Șapte file dintr-o carte
El ridică înspre tron.
Chiar și stelele se moaie
La auzul lirei lui.
Cerul varsă lacrimi sfinte
Spre prăpăstii fără fund.
Iată că s-a ridicat.
El plutește-ușor de tot
Înspre tronul de pe-Olimp,
Unde Zeus îl așteaptă,
Să-l cinstească ca pe-un frate.
Se-ntâlnesc și se salută.
Bietul om abia de simte
Spinii grei în corpul său,
Că se vede-nlănțuit
Pe lângă tatăl său:
Pe lângă Prometeu.
Așa poetul, rămas fără de muză,
Se prăvălește-nchis sub zeci de chei...
Dar se scoală și se cațără din nou!
Do your best
I. Whatever will happen,
Whatever will be,
you, my friend,
stay and judge;
judge deep in facts,
and do your best.
II. Stay back,
Stay at your place,
put your mind to work so hard
and sure
on its work...
on its work...
Then replay,
Then re-act,
but make sure
that you do your best.
III. Do not be like the others,
Please, be you,
Like you, yourself,
touch the deepness
of this world,
but be careful;
be to all the others equal,
and, please,
do your best.
IV. As you see,
My friend - My equal,
do your best,
to be a noble Human Being.
The meaning of nothing
(in old English)
Anyone can say
That thou art a fool;
Anyone can feel
That thou art a liar;
Anyone can think
That thou art a thief.
But don't worry,
'Cos tis men,
in hoop, art hooping:
Tis's the judgement
With no thinking;
Tis's th'impression
With no feeling;
Tis's the sentence
With no saying.
While thou judge
In thine mind and in thy soul,
Remember: thou wilt go
To thine perfection,
If thou wilt touch
The meaning
OF EVERYTHING.
J'aime la Lune
Je regard'au monde...
Et je vois les gens
Qui sont pleins de malheures!
Leures âmes sont difformes...
Je ne peux plus vivre en ce monde!
Donc, depui d'une journée,
Je suis parti vers le ciel.
Je vois la Lune. La Lune!
Elle est blanche, elle est pure!
Et... je l'aime...
Negru pe alb
De ce-ntreaga omenire,
tot pune blestem peste blestem?
De ce fiecare om
vrea să se-așeze
pe ștergarul blestemaților-etern?
De ce nu s-așază nimeni,
ca să spele-acest ștergar,
și să scoată pata neagră
de pe-a lumii conștiință???
Cerul
Parada Lunii care-acum culmină,
merge peste-un cerc de rază infinită.
Și tot merge, și tot merge,
printre simfonii de stele,
cu acorduri sacadate,
cu acorduri frânte, geometrice.
Peste arii nevăzute,
peste dansuri fine,
de comete,
ea s-așază-n centrul lumii.
Eu o văd...o văd cum vine,
cum privește fix, spre mine...!
Totuși trece, hotărâtă, impasibilă,
exact pe lângă,
și se-ndreaptă spre-alte zări...
With no saying.
While thou judge
In thine mind and in thy soul,
Remember: thou wilt go
To thine perfection,
If thou wilt touch
The meaning
OF EVERYTHING.
J'aime la Lune
Je regard'au monde...
Et je vois les gens
Qui sont pleins de malheures!
Leures âmes sont difformes...
Je ne peux plus vivre en ce monde!
Donc, depui d'une journée,
Je suis parti vers le ciel.
Je vois la Lune. La Lune!
Elle est blanche, elle est pure!
Et... je l'aime...
Negru pe alb
De ce-ntreaga omenire,
tot pune blestem peste blestem?
De ce fiecare om
vrea să se-așeze
pe ștergarul blestemaților-etern?
De ce nu s-așază nimeni,
ca să spele-acest ștergar,
și să scoată pata neagră
de pe-a lumii conștiință???
Cerul
Parada Lunii care-acum culmină,
merge peste-un cerc de rază infinită.
Și tot merge, și tot merge,
printre simfonii de stele,
cu acorduri sacadate,
cu acorduri frânte, geometrice.
Peste arii nevăzute,
peste dansuri fine,
de comete,
ea s-așază-n centrul lumii.
Eu o văd...o văd cum vine,
cum privește fix, spre mine...!
Totuși trece, hotărâtă, impasibilă,
exact pe lângă,
și se-ndreaptă spre-alte zări...
